

Katai Podcast este susținut de Banca Transilvania.
Când vrei să urci pe munte, pleci de-acasă cu o imagine în minte: tu, în vârf, admirând peisajul. Ai obiectivul setat și îl vizualizezi. Știi că nu va fi ușor drumul și cu atât mai mult, ești convins că va merita efortul. Ai o cantitate limitată de energie și timp la dispoziție. Tocmai de-aceea, dacă în fiecare zi lucrezi la visul tău, iar în timp mărești treptat doza de efort, drumul îți va părea mai ușor. Chiar dacă el nu se schimbă, tu te îmbunătățești, iar de-aici vin și reușitele.
La fel și în volei. Am stat de vorba cu cea mai bună voleibalistă din istoria României. La început, nu prea îi plăcea așa mult acest sport. Acum, susține ferm că este viața ei. Cristina Pîrv este cunoscută, apreciată și aplaudată la nivel global. Dacă tocmai ea susține că este nimic fără colegii de echipă, atunci noi de ce ne-am crede mai buni decât alții?
Mă simt copleșit să discut cu omul Cristina Pîrv. A vorbit cu mine la telefon, am stabilit interviul și am început să înregistrăm. Nicio secundă nu am simțit că vorbesc cu o vedetă. Cel mai mult admir că nu a uitat de unde a plecat. Am discutat despre începuturile sale în orașul său natal, Turda. Campioana pe care o vedem astăzi este tânăra de altă dată care își cultiva încrederea în sine și mindsetul de învingător. Antrenorul ei, Alexandru Lazăr, i-a fost un psiholog la nivel de performanță și un tată la nivel de echipă. Astăzi, este modelul ei de mentor. Cristina înființează Academia de Volei Pîrv 11, prin care încurajează tinerele generații să joace cu multă pasiune și perseverență. Înființează echipa de volei ACS Turda, care ajunge în deviza A1.
Nu în ultimul rând, am vorbit cu Cristina Pîrv despre aproapele nostru. Citește cât de des poate din Biblie și crede cu tărie că nu ar fi reușit nimic dacă Dumnezeu nu i-ar fi oferit oamenii potriviți. Odată ce înveți să te accepți așa cum ești, îl poți iubi pe aproapele ca pe tine însuți.
Sper ca acest interviu să te motiveze să lucrezi dublu, dacă nu, chiar triplu, la visul tău. I-am luat acest interviu Cristinei Pîrv pentru că, așa cum însăși ea recunoaște, este un om la fel ca ceilalți. În esență, este ca tine. Puteți avea același potențial. Depinde de tine cât de sus îl ridici. Enjoy la episod și spor în tot ce faci!
Entuziastă, perseverentă și un foarte bun mentor, Cristina Pîrv face primii pași pe calea sportului încă de la 8 ani, în Turda. După atletism, patinaj și volei, ajunge la concluzia care o aduce azi în postura celei mai bune voleibaliste din România:
Are nevoie de oameni în jurul ei. În volei nu reușești nimic, dacă cel de lângă tine nu-ți este aproape. Treptat, sportul acesta devine pentru Cristina, dacă nu cea mai importantă, poate una dintre cele mai valoroase lucruri ale vieții sale.
A învățat să privească în jur, la coechipieri. A devenit un bun observator și nu închide ochii atunci când cineva de lângă ea are nevoie de ajutor. Cristina Pîrv este un om care cunoaște succesul și care nu se mulțumește cu atât. Lasă o urmă bogată în experiențe și sfaturi care te ajută să nu rămâi niciodată pe loc. Cristina Pîrv este voleibalistă, antrenoare, „părinte și psiholog” pentru toți cei la început de drum. Este o campioană pe termen lung.
Campioană în echipa națională și multiplă campioană în ligi mondiale, precum Italia și Brazilia, Cristina Pîrv ajunge și în lista de top a voleibalistelor din afară.
României i-a mai făcut două favoruri – a înființat Academia de Volei Pîrv 11, pentru copii cu vârste între 7 și 16 ani, apoi echipa ACS Volei Turda, ajunsă în divizia A1.
De ce și academie, nu doar echipă? Pentru că își dorește să investească timp și energie în noile generații. Obișnuită să mențină ștacheta sus, le transmite același lucru juniorilor.
Pauza dintre reprize – Bob Buford
The post 125 Cristina Pîrv: Ține fileul sus și egoul mai jos appeared first on Katai.
182 episodes
Player FM is scanning the web for high-quality podcasts for you to enjoy right now. It's the best podcast app and works on Android, iPhone, and the web. Signup to sync subscriptions across devices.